- Marius Nistor: „Atragem atenția Guvernului Bolojan că școala nu va începe pe 8 septembrie”
- Bursele vor fi redimensionate și se vor raporta la valoarea netă a salariului minim.
- Guvernul a crescut norma didactică a profesorilor cu 2 ore pe săptămână.
Între austeritate și promisiuni, educația e prinsă la mijloc. Tu știi ce faci mâine dimineață cu copilul tău? Ar trebui să fie o zi normală de început de școală, cu ghiozdan nou, flori și emoții. În schimb, părinții primesc mesaje contradictorii, iar întrebarea care apasă părinții este: începe sau nu școala pe 8 septembrie?
Cum se simte aceasta incertitudine? Cum o privesc părinții, dar elevii?
Adrian Dobrinescu, părinte: „Vă spun sincer, cred că este unul dintre cele mai tensionate începuturi de școală; nu cred că s-a mai trăit așa ceva. Faptul că, din nou, educația, elevii sunt prinși la mijloc de aceste reduceri de costuri, reduceri de fonduri, supra-solicitare, comasare, nu face decât să ne arate că se fac reforme pe genunchi, din dorința de a reduce niște costuri, iar cei care au de suferit sunt elevii, copiii noștri, viitorul României”.
Care sunt cele mai mari îngrijorări în privința educației copilului dumneavoastră?
Adrian Dobrinescu, părinte: „Se adaugă încă o piatră la un sistem de educație care este în derivă. Fără reforme autentice, nu putem spune că putem avea încredere în ceea ce se va întâmpla cu copiii noștri pe viitor.
Dacă vorbim și de clase importante, cum e clasa a VIII-a sau clasa a XII-a, asta nu face decât să ne aducă un sentiment profund de îngrijorare cu privire la ceea ce se va alege de copiii noștri”.
