Dirijorul Gabriel Bebeșelea: Când nu plătești pentru ceva, nu îl respecți foarte mult. În România a scăzut numărul de elevi, afară, chiar dacă trebuie să plătească pentru studiile muzicale, a crescut numărul

Specialiștii din România educată a lui Iohannis sunt o specie pe cale de dispariție.

Chiar și așa, administrația de învățământ din județul Iași a scos lista de specializări pentru elevii care au terminat clasa a 8-a pentru anul școlar 2023-24.

În total, județul Iași oferă 94 de specializări la învățământul de stat. 58 pentru învățământul de zi și 36 pentru învățământul profesional.

De la mate-info, la științe sociale și design, elevii au opțiuni. Dar printre specializări apar și meserii precum organizator de banchet sau tehnician în hotelărie, meserii care au fost adăugate ca specializări în ultimii ani.

Gabriel Bebeșelea, dirijor, vorbește despre avantajele și dezavantajele sistemului românesc de învățământ, mai ales în contextul vocațional.

„Dacă e să vorbim strict despre România, noi avem un sistem destul de învechit, dar cumva în avantajul elevilor. În Europa de Vest, orele de muzică, orele de instrument, se desfășoară în afara școlilor și sunt private. Dacă doresc să continue muzica, atunci se înscriu în școli vocaționale. La noi, studiile pot fi gratuite, pentru că mai avem sistemul școlilor de muzică și al liceelor de artă. Teoeretic noi am incuraja mai mult muzica”.

Mai mult, dirijorul Bebeșelea susține că numărul elvilor care abandonează școala este în continuă creștere și că de cele mai multe ori trebuie să acordăm un preț unui lucru pentu a-l valorifica.

„În situația actuală a economiei de piață, gratuitatea nu este cel mai bun lucru. Când nu plătești pentru ceva, nu îl respecți foarte mult. În țara noastră, a scăzut numărul de elevi, pe când în afară, chiar dacă trebuie să plătească pentru studiile muzicale, a crescut numărul. În Europa de Vest există o tradiție de 100 de ani ca fecare copil să cânte la instrument. La noi s-a dezvoltat doar în ultima jumătate de secol. Proiectul Estoniei de centenar a fost să cumpere câte un instrument pentru fiecare copil din țară. Fiecare copil și-a ales instrumentul, statul a plătit, iar la final s-au format orchestre și a crescut apetitul pentru muzică”.

În ceea ce privește școlile profesionale, secțiile pentru lăcătuși, zugravi sau tâmplari sunt printre cele care în fiecare an au cele mai multe locuri rămase libere după admiteri, asta deși oamenii caută specialiști în acest domeniu.

Citește și


Exit mobile version