• Adriana Preda este prima româncă selectată în cadrul programului Obama Scholars, coordonat de fostul președinte al SUA, Barack Obama.
  • Adriana Preda va studia în cadrul Facultății de Științe Politice de la Columbia.
  • Este o recunoaștere importantă a talentului și realizărilor ei.

O realizare remarcabilă pentru România. Adriana Preda, o tânără din Sfântu Gheorghe, a devenit primul român acceptat în prestigiosul program „Obama Scholars” de la Universitatea Columbia din New York. Programul este coordonat chiar de fostul președinte american Barack Obama și oferă burse complete pentru masterat la această universitate de top. Adriana Preda va studia în cadrul Facultății de Științe Politice de la Columbia. Este o recunoaștere importantă a talentului și realizărilor ei, precum și o oportunitate unică de formare academică și profesională.

„Acest program caută lideri sociali din toată lumea care au demonstrat schimbări în țările lor. Eu de aproape zece ani lucrez în societatea civilă și coordonez activitatea unei organizații care sprijină tinerii care părăsesc sau urmează să părăsească sistemul de Protecția a Copilului. După atâția ani, mi-am dorit să fac o schimbare în sistem, să fac mai mult și am văzut că acest program acceptă aplicații la finalul anului trecut. Văzusem că niciun român nu participase până acum și credeam că șansele sunt foarte mici”, a explicat Adriana Preda la Aleph News.

Participarea în cadrul prestigiosului program i-a oferit, la finalul lunii trecute, ocazia de a-l cunoaște și de a sta la aceeași masă cu fostul președinte american Barack Obama. Până în primăvara anului viitor, alături de ceilalți 11 lideri sociali selectați din tot atâtea țări, Adriana Preda va participa la seminarii săptămânale, ateliere de dezvoltare personală și profesională, cursuri acreditate și alte programe personalizate, menite să dezvolte cunoștințele și abilitățile în domeniul inițiativelor sociale și comunitare.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

„La începutul acestui an m-au anunțat că am fost acceptată în program. Programul oferă foarte multe oportunități. Am avut onoarea și bucuria imensă de a sta în dreapta președintelui Obama. Felul în care ne formează, oportunitățile sunt îndreptate tocmai pentru a putea avea un impact nu doar la nivel național, poate la nivel internațional, global, să găsim soluții la probleme care sunt atât de mari și profunde”, a spus Adriana Preda la Aleph News.

Citește și