- Participanții vor învăța cum să explice pe scurt idei, procese complexe legate de știință
- Universități din 7 orașe organizează în perioada februarie-aprilie Games of Science
- Prima sesiune locală de training și concurs are loc la Universitatea din București
Arta de a vorbi în public se învață. Cum? La Games of Science care urmează să înceapă la finalul lunii în București și în alte orașe din țară. Presupune sesiuni de training dedicate celor care lucrează în instituții de învățământ și cercetare. Vei învăța cum să explici clar și pe scurt idei și procese legate de știință.
De ce este util acest program?
„E util pentru cei care lucrează în cercetare. Învățăm după un model care se practică în știri, îi învățăm pe oameni să-și prezinte și pe scurt , în 3 minute, dar și în 15 secunde, să dea un headline news despre cercetările lor, că sunt în domeniul chimiei organice, sau că sunt în domeniul medicinei.”, explică Ada Roseti, coordonator Games of Science.
Care sunt beneficiile pe termen lung?
„Învață să vorbească despre cercetările lor, în așa fel încât să-I înțeleagă și bunica, și colegii, și jurnaliștii cu care ar putea să stea de vorbă. Dar mai învață ceva, ceva ce nu prea se învață în facultăți, învață să lucreze unii cu alții”, spune Ada Roseti.
Citește și