• În patru ani, România avut cinci miniștri ai Educației și doi intermiari
  • Rareș Cîrligeanu: „În aceste soluţii de salvare vorbim despre infrastructura minimă care ar trebui să existe în fiecare şcoală, despre accesul la internet”
  • Rareș Cîrligeanu: „Ar trebui să ne orientăm în a adapta evaluarea şi predarea în România după acele standarde internaţionale”

Ştii bine unde se situează educaţia din România. Clar, nu în capul listei de priorităţi. Mulţi au ocupat fotoliul de ministru. Mai exact cinci oficiali s-au perindat pe la minister în patru ani. Asta dacă nu-i punem la socoteală şi pe cei doi interimari.

Copiii nu au rămas cu nimic concret de la ei. Împărţite în trei mari direcţii, soluţiile vin de la Rareş Cîrligeanu, expert în educaţie.

Rareş Cîrligeanu, expert în educaţie: „O etapă în care noi uniformizăm învăţământul din România astfel încât să oferim egalitate de şanse. În această pandemie unii copii au avut acces la lecţii online şi foarte mulţi nu. Practic, în aceste soluţii de salvare vorbim despre infrastructura minimă care ar trebui să existe în fiecare şcoală, despre accesul la internet.”

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Urmează, apoi, soluţiile de îmbunătăţire a învăţământului.

Rareş Cîrligeanu, expert în educaţie: „Primul pas este de a reforma sistemul de pregătire, de evaluare a cadrelor didactice, încă de la modulul psihopedagogic, până la toate acele inspecţii de grad şi de nivel. Eliminarea birocraţiei prin digitalizarea şcolilor şi oferirea de tool-uri şi soft-uri astfel încât să putem să avem tot management-ul clasei într-un sistem digital performant.”

Şi ultimele, dar nu cele din urmă, sunt soluţiile de perfecţionare.

Rareş Cîrligeanu, expert în educaţie: „Aici este adaptarea materiei la zi, implicarea părinţilor în viaţa copiiilor, creşterea treptată a salariilor profesorilor ca să devină o meserie atractivă. Testele PISA arată o realitate sumbră a României, ar trebui să ne orientăm în a adapta evaluarea şi predarea în România după acele standarde internaţionale.”