- Preşedintele a spus că şcolile ar trebui să treacă toate în regim online.
- Alina Sava, elevă în clasa a 11-a, crede că declaraţia nu este asumată.
- „Măsura poate avea efecte dezastruoase acolo unde nu este depăşită rata de 3 la mie”.
- Reprezentant al cadrelor didactice: Președintele ţine cont de situația din şcoli.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat aseară, la şedinţa de Guvern, că printre măsurile necesare pentru a controla extinderea pandemiei este. trecerea şcolii la regimul online. Alina Sava este elevă în clasa a 11-a, la Colegiul Naţional din Iaşi. A închide şcolile din zonele rurale în care sunt cazuri izolate este sinucidere intelecuală, îţi spune tânăra. Înţelege, în schimb, necesitatea acestei decizii în oraşele sau localităţile cu rată mare de infectare.
Advertisment
„În comunităţile în care virusul nu face ravagii, în comunităţile în care educaţia se rezumă doar şi doar la interacţiunea faţă în faţă, măsura luată de domnul preşedinte va fi una dezastruoasă. Unde sunt două cazuri şi alea sunt izolate, să închizi şcoala e un fel de sinucidere intelectuală şi un fel de a tăia aripile elevilor, tai aripile viitorului, aici s-a terminat totul. Este foarte greu ca în momentul în care ieri am fost alături de colegii mei şi ne-am distrat şi am fost la şcoală şi am stat împreună, de mâine să spunem că pa şi nu ştim când ne mai vedem. Poate ne vedem peste două săptămâni, poate ne vedem la finalul clasei a 12-a, nimeni nu ştie”, a spus eleva.
„Învăţământul online nu poate fi comparat cu cel tradițional”
În schimb, Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar, a spus că anunţul era previzibil, având în vedere că numărul cazurilor a crescut de 7 ori de la începerea anului şcolar.
Recomandări
„Declaraţia nu mă surprinde, eu ca şi punct propriu de vedere mă aşteptam să se ajungă aici pentru că existau şi premise să se ajungă în această situaţie. Făcusem un calcul, am plecat undeva în 15 septembrie de la 1111 şi vorbeam într-o lună şi jumătate de o creştere a numărului de infectări oficiale, ca şi număr de aproximativ 7 ori. Trebuie să fim cinstiţi, învăţământul online nu poate fi echivalat sau nu poate avea aceeaşi calitate cu învăţământul tradiţional, faţă în faţă. O ştim cu toţii asta. Învăţământul online se poate aplica doar în situaţii excepţionale, iar cred că la ora actuală noi traversăm o astfel de perioadă”, Laviniu Lăcustă.