A fost unul dintre cei mai importanți împărați romani, așezat alături de Iulius Caesar, Octavian Augustus și Nerva Traian.
A rămas în istorie prin câteva măsuri unice. A stabilit libertatea religioasă prin Edictul de la Milano (313), punând capăt persecuțiilor creștinilor. A convocat Sinodul de la Niceea în 325 – primul sinod ecumenic (mondial) – care a stabilit Crezul și a condamnat arianismul (neacceptarea naturii divine a lui Iisus). Atunci s-au pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii. Deciziile sinodului (conciliului) au ajuns la toate eparhiile existente, inclusiv la Tomis. Împăratul a apărat frontierele imperiului, dar a observat decăderea Occidentului și ridicarea din nou a Levantului, unde, pe ruinele vechii colonii grecești Bizanț, în Bosfor, a ridicat în șase ani (324-330) o altă capitală a statului. Ea s-a numit Noua Romă, dar toți i-au zis Orașul lui Constantin, pe grecește Constantinopol. Spre finalul vieții, Constantin, influențat de mama sa, Elena, s-a apropiat tot mai mult de creștinism, s-a făcut creștin, fapt pentru care în Biserica Ortodoxă și în cea Greco-Catolică el este sfânt, sărbătorit în rând cu apostolii și celebrat la 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Constantinopolul s-a adăugat celorlalte patru patriarhii – Roma, Ierusalim, Alexandria și Antiohia – alături de care avea să formeze, până la Marea Schismă din 1054, Pentarhia, adică puterea colegială a celor cinci centre. Noua Romă se cheamă azi Istanbul și se află, din 1453 încoace, în cadrul statului turc.
Advertisment