Avem un nou episod care ne demonstrează cât de mare e puterea internetului în lumea de azi.

Se ia piesa Iris, de la Goo Goo Dolls. E nostalgie pură, împachetată într-o piesă.

Lansată pe 1 aprilie 1998 și scrisă pentru soundtrackul filmului City Of Angels, cu Nicolas Cage și Meg Ryan în rolurile principale.
Aproape 30 de ani mai târziu, Iris e un cântec la care noi milenialii, să recunoaștem, n-am renunțat cu adevărat niciodată.
Dar care primește o nouă viață datorită Generației Z, care abia ce-au descoperit-o.
Cum a reușit Iris să rămână relevantă în tot timpul ăsta?
Datorită nenumăratelor cover-uri de care a avut parte de-a lungul timpului, dar și apariției recente în filmul Deadpool And Wolverine și în seria Shrinking, de pe Apple TV. În 2025, piesa, dar și trupa, au avut cel mai popular an de până acum – 400 de milioane de streamuri doar în Statele Unite, fiind cea mai ascultată piesă online a anilor 90.
Luna asta, DJ-ul Steve Aoki a lansat și un remix la Iris. Dar pare că Goo Goo Dolls vor avea un an și mai bun:
Intră în scenă TikTok-ul și Instagramul, și noul trend, „Cum erai tu în anii 90?”.

Recomandări

ELEVII GRECI ÎNVAȚĂ CU CHATGPT
DAI CU ZARUL CUNOAȘTERII
CODAȘII EUROPEI
VIITORUL COPIILOR ÎN RO ÎNCEPE MAI GREU
GAMING CONTRA ABANDONULUI ȘCOLAR
ȘCOALA LA PACHET

Ideea e simplă: Pornind de la întrebarea: „Mamă (sau Tată, după caz), tu cum erai în anii ’90?”, oamenii postează o poză cool cu ei din perioada aia.
Ghicești care e piesa folosită drept fundal sonor?
Exact! Iris.
Staruri precum actrița Courtney Cox sau Backstreet Boys au participat deja la leapșă, și după ei, tot internetul.
Așa că mă aștept să se mai adauge câteva miliarde de streamuri la statistici.
Și uite așa, Iris de la Goo Goo Dolls își capătă statutul de PIESĂ NEMURITOARE.