„Cu cât erau mai săraci părinții ei, cu atât mai multă libertate în alegerea unui soț pentru fiică păreau să aibă” Un context mental în ai medicină misogină, teologie despre „continentul negru” al feminității, dar și practici de devoțiune extremă (meditația asupra Patimilor, corporalitatea foarte „lichidă” a lui Hristos) prin care femeile transformă stigmatul în putere spirituală? O carte precum „Poet Mystic Widow Wife- The extraordinary lives of medieval women” îți propune un unghi foarte concret, deloc „de manual”, asupra vieților femeilor medievale. Hetta Howes nu face asta prin statistici și tratate. Ci prin patru scriitoare care chiar au lăsat texte în urmă – Marie de France, Julian of Norwich, Christine de Pizan și Margery Kempe. Investigața are loc la intersecția dintre corp, credință, bani și reputație. Ce însemna să fii poet plătit la curte, văduvă cu propriul business concentrat pe scris, vizionară închisă într-o chilie sau „soție rea” care plânge isteric prin biserici? Dar și cum negociai tot acest haos într-o societate care te considera biologic „defectă”? Miza nu e să romantizezi Evul Mediu, ci să vezi cât de multă intenție și imaginație încape într-un cadru social aparent complet închis. Ce iese la suprafață: în locul unor figurine docile, ai patru temperamente foarte distincte, care folosesc scrisul ca să-și extindă spațiul de mișcare – emoțional, intelectual, chiar politic. De exemplu Julian of Norwich:
„Nu știa de ce a fost aleasă, dar știa că trebuie să comunice tot ce văzuse”.
Advertisment