Cavalerii Ioaniți sunt cunoscuți cu acest nume la noi, fiindcă în 1247 trebuia să vină o parte din ei în sud-vestul României actuale, în Țara Severinului care avea a nucleu Oltenia. Nu au venit niciodată toți cei promiși, dar au lăsat istoriei, printr-un document emis în favoarea lor de Bela al IV-lea, regele Ungariei, amintirea unor voievodate și cnezate românești de la sud de Carpați.
În lumea occidentală, au existat trei ordine călugărești militare, legate de cruciade și de apărarea Locurilor Sfinte: al Ioaniților, al Teutonilor și al Templierilor. Celălalt nume al Ioaniților era Ordinul Ospitalierilor și venea de la sarcina lor de îngrijire a bolnavilor într-un spital din zona Ierusalimului. Ordinul a fost fondat cândva în 1050-1080, de un grup de negustori din Italia de Sud și s-a numit al „cavalerilor Ospiciului Sf. Ioan Botezătorul din Ierusalim”. Ioaniții au început de la un timp și lupta contra musulmanilor. Aceștia i-au alungat în 1187 din Ierusalim, la început în cetatea Akko (azi în Israel) și apoi în Insula Cipru și, din 1306, în Insula Rhodos. Sultanul Suleiman cel Mare i-a izgonit în secolul al XVI-lea în Insula Malta, unde au rămas până spre 1800. Au purtat nume după locurile de reședință (Ierusalim, Rhodos, Malta). Azi se cheamă „Ordinul Suveran de Malta”, e subordonat exclusiv papei și a revenit la misiunea caritativa inițiala, de ajutorare a bolnavilor și a celor nevoiași, constituind un model pentru ulterioarele instituții caritative internaționale, Crucea Roșie si Semiluna Roșie.
Advertisment