Un vârf de…Lulo 

Lulo este un fruct exotic cunoscut și ca naranjilla „portocală mică”, cu origini în nord-vestul Americii de Sud. În mitologia andină, lulo este considerat un dar al zeilor care aduce echilibru și curaj, de aceea este poreclit „Nectarul Zeilor” și „Fructul de Aur al Anzilor”.

Se spune că, demult, în munții Anzilor, trăiau două spirite rivale: Soarele -Inti- mândru, fierbinte, plin de lumină și ploaia -Yaku-blândă, melancolică și iubitoare. Cei doi se certau mereu și din cauza asta oamenii sufereau când Soarele se supăra, era secetă, iar când Ploaia plângea, totul se inunda.

Într-o zi, o tânără fată dintr-un sat mic s-a rugat spiritelor să aducă pace între cei doi. Din lacrimile ei, căzute pe pământul fierbinte, a crescut o plantă necunoscută, cu frunze moi și un fruct portocaliu-auriu, acoperit de puf. Când Soarele l-a privit, a spus: „Îmi recunosc lumina în el.” Iar Ploaia a spus: „Și eu văd lacrimile mele în sucul lui.” Astfel, lulo a devenit simbolul împăcării dintre foc și apă, un echilibru între forța vieții și blândețea sufletului.

De aceea, în unele sate din Columbia, oamenii beau suc de lulo de sărbătorile recunoștinței ca să le aducă pace în familie și prosperitate. În Ecuador, bătrânii din sate spun că lulo are puterea de a curăța mintea și visele. O legendă veche spune că un șaman, numit Taita Luku, a visat o grădină unde soarele nu apunea niciodată. Acolo, spiritele pădurii i-au oferit un fruct galben-verzui și i-au spus: „Bea sucul acestui dar și vei vedea lumea așa cum este, fără umbre.” De atunci, în unele tradiții, sucul de lulo este băut înainte de ritualuri de introspecție sau de „curățare a inimii”.

Se crede că aduce claritate, curaj și adevăr. Plantele pe care cresc lulo au fost folosite timp de secole în medicina tradițională de către comunitățile indigene, deoarece conțin alcaloizi cu potențiale efecte sedative, analgezice și antiinflamatorii. Se spune că „dacă bei un jugo de lulo dimineața, nici o zi nu poate fi rea”, pentru că te „curăță de tristețe”.