Petre Carp (1837-1919) face parte din generația de mari moldoveni care au construit România ca stat național unitar, în cadrul programului de țară început la 1848 și terminat în 1918. A studiat la Berlin și la Bonn, iar după revenirea la Iași, a pus bazele societății culturale „Junimea” (1863-1864). Prin aceasta, a prezidat la modernizarea României după modelul occidental. A fost membru al francmasoneriei, diplomat, deputat, senator, ministru și prim-ministru.
Advertisment
Ca președinte al Partidului Conservator, a susținut alianța României cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia). A combătut antisemitismul și populismul, susținând reforme fiscale, investiții străine și combaterea corupției politice. A fost un neobosit rusofob și a dorit cu ardoare unirea Basarabiei, cotropite de ruși în 1812, cu România.
În perioada ulterioară războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, Petre P. Carp a susținut activ cauza evreiască, sprijinind modificarea Constituției, pe de o parte, pentru că acest lucru era cerut de Europa, iar pe de altă parte pentru că România trebuia să demonstreze că era capabilă să-și trateze în mod egal toți locuitorii, indiferent de etnie și apartenență religioasă. A fost un politician realist. După Marea Unire, când i s-a reproșat că nu a susținut tabăra învingătoare, a rostit formula antologică: „România are prea mult noroc, pentru a mai avea nevoie de oameni de stat”. A rămas ca un model de om politic consecvent convingerilor sale și ale partidului său.