De ce ne plictisim?
Advertisment
Dacă plictiseala este un instrument de constrângere socială si puterea înseamnă puterea de a impune plictiseala, te rog să nu le spui celorlalți că ești dezamăgit, ci că ești plictisit.
Pentru că, atunci când ești dezamăgit, ceva nu ți-a mers bine, dar atunci când ești plictisit, ceilalți nu fac ceva binem Externalizează smart vina.
Recomandări
Nu uita ce a spus Schopenhauer: “Viaţa oscilează ca un pendul înainte şi înapoi, între durere şi plictiseală”
Fiind de acord cu prima teorie, reușind să o și confirm prin exemple, am ales să analizez plictiseala care apare în lipsa constrângerilor sociale, nesilită prin autoritatea cuiva.
Deci, de ce ne plictisim?
Poate că, fericirea apare când omul trăiește la 100% din potențialul său.
Plictiseala nu este dependentă de activitate în sine, ci de resursele de atenție și de energie disponibile pe care le poți aloca acelei activități. Dacă sunt relaxat și am liniște deplină în jurul meu, mi se poate părea plictisitor să citesc o anumită carte. În schimb, dacă citesc aceeași carte când este zgomot, mișcare, agitație în jur, nu mi se va mai părea plictisitor fiindcă nu mai dispun de un exces de resurse mentale dedicate doar lecturii. O parte sunt necesare pentru blocarea acestor stimuli externi perturbatori.
Stimulii care „alungă plictiseala” precum o acumulare intensă de noi cunoștințe sau o discuție captivantă, își prelungesc efectul de exaltare și după încetarea lor ca atare, folosindu-se de memorie.
Plictiseala apare când există un potențial latent.
Sâmbătă am fost la Muzeul Național de Istorie, pe care nu îl mai vizitasem de 20 de ani. Există acolo o copie a Columnei lui Traian și este expusă o parte din tezaur: brățările dacice din aur, coroanele familiei regale, inclusiv cea a regelui Carol I, din oțelul unui tun, și premiul Nobel oferit lui George Emil Palade.
Cu această ocazie, mi-am amintit cum nu pot estima pierderile pe care un popor le are, atunci când generații întregi refuză să învețe să citească, din plictiseală.