A fost un mare om politic, ziarist și avocat român, azi aproape uitat. A ajuns, pentru scurt timp, după Marele Război, prim ministru al României (1921-1922)
S-a născut în 1858, la Ploiești, într-o familie de comercianți. A studiat la Liceul Sf. Sava și apoi a absolvit dreptul la Paris, cu distincția Magna cum laude. Întors acasă, a devenit avocat și membru al PNL. După un timp de dispute, s-a alăturat Partidului Conservator. În 1908 a creat Partidul Conservator Democrat, al cărui președinte a fost până la moarte. A ajuns ministru în mai multe guverne, s-a remarcat ca un mare orator (încât a fost poreclit „Tăchiță Gură de Aur”), a scris șa toate marile ziare (Românul, Epoca, Dreptatea, Timpul, Universul, Evenimentul etc.). A susținut, spre deosebire de conservatorii vechi, intrarea României în luptă alături de Antanta. De numele lui, se leagă două mari realizări: semnarea Păcii de la București, din 1913, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a intrat în componența Regatului României și înființarea Micii Înțelegeri, alianță din care făceau parte România, Cehoslovacia și Iugoslavia, cu scopul contracarării oricărui atac al Ungariei revizioniste. A sprijinit lupta de emancipare națională a românilor și provincii și de unirea a acestora cu România. A murit în Italia și a fost înmormântat într-un fastuos cavou la Mănăstirea Sinaia.
În ciuda veții agitate și a numeroaselor controverse și scandaluri pe care le-a stârnit, Take Ionescu a fost caracterizat frumos de I. G. Duca: „El putut aduce țării sale și neamului său în timpul neutralității, în timpul războiului și după război, servicii de o istorică însemnătate”.
Advertisment