Ziua Școlii Ardelene ne obligă în fiecare an să medităm asupra celei mai importante mișcări sau grupări iluministe din cultura română.
După unirea românilor transilvani cu Biserica Romei (cca 1700), cu scopul conservării tradiției sale răsăritene (amenințate grav de absorbție în calvinism) și al obținerii egalității națiunii române cu celelalte națiuni (și confesiuni) din țară, a pornit o luptă pentru emancipare prin cultură și biserică, începută de episcopul Inochentie Micu și continuată de prima generație de tineri români întorși acasă de la marile școli ale Romei și Vienei. Acești erudiți erau Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu și alții. Ei au scris lucrări de istorie, filologie, teologie, drept, știință popularizată, ca să trezească națiunea la viață activă, să „surpe superstițiile norodului”. Lucrările lor (Scurtă cunoștință a istoriei românilor, Istoria, lucrurile și întâmplările românilor, Hronica românilor și a mai multor neamuri, Lexiconul de la Buda, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, Istoria bisericii românilor, Țiganiada) arătau că românii sunt urmașii celui mai mare și mai nobil popor al lumii – romanii – și că acest fapt impunea demnitate și luptă pentru locul meritat între popoarele europene. Un inspirator al lor a fost Dimitrie Cantemir. Pentru efortul lor, unul dintre ei a fost considerat de cenzorii de la Buda demn de spânzurătoare, iar lucrarea sa bună de dat pe foc.
Învățații Școlii Ardelene au știut – ca toți iluminiștii – că prin cultură se poate ajunge la libertate și au făcut prima încercare de sincronizare a culturii românești cu cea europeană.
Advertisment