„Nu mă interesează să fiu doar un star rock. Vreau să fiu o legendă.” – a declarat Freddie Mercury.

De-a lungul carierei sale impresionante, solistul trupei Queen a utilizat moda ca pe un instrument de expresie artistică, reușind să creeze un stil unic, care a surprins, șocat și influențat întreaga cultură pop.

La începutul anilor ’70 a îmbrățișat stilul „glam rock” predominant la acea vreme. O mișcare marcată de un refuz al normelor de gen. Adopta frecvent machiajul strident și mixa pantaloni evazați cu jachete statement și platforme. A fost influențat de personalități precum David Bowie, Marc Bolan și Roxy Music, însă Freddie a reușit să ducă această estetică la un alt nivel.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Designer-ul britanic Zandra Rhodes a realizat pentru Mercury în anii ’70 una dintre cele mai emblematice ținute – top-ul alb din satin solat a devenit o piesă reprezentativă pentru stilul său glam, în care androginia era esențială. O altă ținută iconică, cea cu jacheta galbenă creată de Diana Moseley pentru turneul Magic Tour a devenit instant un simbol al culturii pop.

O schimbare radicală în stilul lui Freddie Mercury a apărut la începutul anilor ’80. A adoptat un look masculin, ce contrasta puternic cu imaginea sa androgină din anii ’70. Apariția mustății a fost un element ce a devenit semnătură. Garderoba sa includea pantaloni din piele, jachete biker, maiouri albe, estetică ce reflecta cultura gay underground a timpului. Mustața și hainele inspirate din comunitatea „leather” au fost văzute de mulți drept un simbol al asumării identității sale sexuale într-o manieră deschisă și provoatoare. Relația lui Mercury cu moda a contribuit la dezvoltarea unei estetici queer în cultura mainstream, oferind vizibilitate comunității LGBTQ+. Într-o perioadă în care normele sociale erau încă rigide, Freddie a folosit hainele pentru a-și comunica libertatea de expresie, transformând moda într-o formă de activism cultural.

Învață și tu să comunici lumii exact așa cum a făcut-o Mercury, iată ce a declarat:

„Moda este o parte din artă, iar arta înseamnă să te exprimi.”