Fini sunt! Dar cu ceilalți copii care nu sunt olimpici, care nu intră la cele mai bune licee, care nu au luat examenele, ce facem?

În fiecare an cele mai căutate, cele mai citite știri legate de Evaluarea Națională sunt cele privind notele de admitere la cele mai puternice și cele mai bune licee din țară. Ai avut sau nu copilul în Evaluarea Națională, tot vrei să știi care a fost ultima medie de admitere la Vianu, la Sipru, la Lazăr, la Coșbuc, la Mihai Viteazu, la Caragiale din București, la Frații Buzești din Craiova, la Racoviță din Cluj, la Mircea cel Bătrân din Constanța. Aproape fiecare oraș are un liceu de top. Ultimele note de admitere la cele mai bune licee pornesc de la nota 9,5 în sus.

Marea majoritate a acestor copii vor părăsi România după terminarea liceului. Fie se vor duce să-și continue strudiile în străinătate pe cont propriu, având în vedere că cei mai mulți părinți au posibilități financiare, fie vor fi recrutați direct de către marile universități din America, care sunt cu ochii de peste 30 de ani pe cei mai buni copii români. Ministerul Educației, ministrul Educației, indiferent de numele lui, că tot anonim este, se măndreste cel mai mult cu aceste note. Site-urile oficiale ale Educației sunt pline de aceste topuri. Dar cu restul copiilor ce facem, ce se întâmplă cu ei?

Din 160.000 de elevi doar 152.000 au dat Evaluarea Națională, iar dintre aceștia, 113.911 au luat o medie egală sau mai mare cu 5, procentul de evaluare fiind de 74,4%. Întrebarea mea este: ce se întâmplă cu acești copii care nu s-au înscris la Evaluare, care nu au trecut de Evaluare, pentru că totuși sunt 47.000 de copii? Unde se duc mai departe, ce se întâmplă cu ei, cine are grijă de ei, cum facem să nu-i pierdem de tot? Cei mai buni copii, cei care intră la liceele de top, pot să-și poarte singuri de grijă, mai ales că părinții sunt alături de ei. Dar cu restul ce facem? Dacă întrebi Ministerul Educației ce se întâmplă cu copiii care se pierd pe drum după clasa a 8-a, după liceu, după bacalaureat, primești un mare răspuns: nu știm și nu ne interesează. Pentru noi mai importanți sunt copiii olimpici cu care defilăm în fiecare an. Din păcate, mai importanți sunt ceilalți copii, care nu ajung la cele mai bune școli, care nu au familii care să stea lângă ei, care nu au un viitor în primul rând pentru că statul, Ministerul Educației, guvernul și chiar președintele nu se interesează de soarta lor. Și uite așa pierdem cel puțin 40.000 de copii pe an.