Crăița, Tagetes este o plantă ornamentală apreciată pentru culoarea vibrantă și parfumul distinctiv care face parte din familia Asteraceae.
Crăițele sunt originare din America de nord și sud, cele mai populare fiind soiul mexican, Tagetes erecta și soiul francez Tagetes patula. Numele latin Tagetes l-ar fi moștenit de la un profet etrusc Tages, care a învățat lumea să folosească divinația pentru a prezice viitorul. Un obicei păstrat și azi în care cu ajutorul petalelor de crăițe se pot interpreta visele.
În cultura aztecă, crăițele sacre ”cempasuchil” erau folosite în diverse ceremonii religioase și ritualuri pentru proprietățile lor de purificare și protecție.
Crăițele sunt aranjate pe altare în timpul celebrării sărbătorii Dia de los Muertos. Potrivit legendei, mirosul înțepător și culoarea strălucitoare a crăițelor acționează ca niște faruri pentru cei dragi plecați din acestă lume.
Timp de secole, creștinii din Europa foloseau crăițele ca ofrande pentru Fecioara Maria, în loc de monede și așa și-au primit numele, Aurul Mariei. Crăițele sunt folosite pe scară largă în India ritualuri și ofrande. Sunt considerate un farmec de noroc și dragoste în ceremoniile de nuntă și sunt un simbol al cuplului divin Lakshmi ș Vishnu.
În limba victoriană a florilor, crăițele simbolizau durerea și tristețea, de aceea erau folosite în perioadele de doliu ca o modalitate de a exprima solidaritatea.
Crăițele au proprietăți antiinflamatorii și antiseptice și sunt folosite pentru a trata afecțiuni digestive și afecțiuni ale pielii.
Uleiul esențial este folosit în aromaterapie pentru a calma tensiune, pentru a promova gândirea clară dar mai ales pentru a controla emoțiile.
Iar în lumea culinară, petalele florii adaugă o explozie de culoare și aromă în salate, supe și ceaiuri.
Mulți grădinari de legume obișnuiesc și azi să planteze crăițele printre vegetalele lor.
Așa că plantează frumosele flori în jurul casei pentru a-ți aduce protecție, noroc și dragoste. Crăițele strălucitoare îți va aduce tot timpul energia soarelui, vitalitatea și optimismul.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ