Otto von Bismarck a fost cancelar al Prusiei și al Germaniei, principalul artizan al unificării națiunii sale și arhitectul Imperiului German. A fost supranumit „Cancelarul de Fier”. Conservator, monarhist și anticatolic, a fost un mare latifundiar prusac, devenit prim-ministru (1862) și protagonist al războaielor cu Danemarca, Austria, Franța (1864-1871). A proiectat, în Sala Oglinzilor de la Versailles, proclamarea Imperiului. Era convins că „marile chestiuni ale vremii nu se vor rezolva cu discursuri și cu decizii luate de majorități, asta fiind doar o mare eroare a lui 1848, ci prin fier și sânge. Și-a petrecut ultimii ani scriindu-și „Amintirile”. Înainte de a muri, a fost cuprins de remușcări: „Am adus fericire unei mari națiuni, da, dar și nefericire pentru mulți! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80 000 de oameni, n-ar fi îndoliați tați, mame, surori. Acum o să dau socoteala lui Dumnezeu”. A fost analizat de istorici în mod contradictoriu: „erou al națiunii germane”, „personalitate complexă, frământată de conflicte psihice”, „adversar al democraților și sprijinitor al monarhiei și al marilor latifundiari, frânând progresul Germaniei”, promotor al unei „dictaturi bonapartiste”. Chiar și așa, bătrânul cu mână de fier rămâne o mare personalitate, un artizan al Germaniei și un idol al naționaliștilor germani, un promotor al politicii pragmatice (Realpolitik) care avea să facă o adevărată carieră în diplomația secolului al XX-lea.
Advertisment