Acum cea mai mare problema macroeconomică pentru România este deficitul bugetar. Și din această cauză avem un deficit comercial foarte mare, un deficit de cont curent foarte mare, de aceea ne crește datoria publică, atât cea internă în lei, cât și cea externă în valută, de asta plătește România dobânzi mai mari decât altii care sunt sub noi din punct de vedere economic.
În fiecare an, cine este la Palatul Victoria promite că va începe să corecteze acest deficit bugetar, de 6% din PIB, adică peste 20 miliarde euro , dar la finalul anului se ajunge ca deficitul să fie și mai mare, pentru care România plătește dobânzi și mai mari.
Administratia publică, începând de la Guvern, ministere, până la ultima institutie și companie care trăiește din banii de la buget, nu are niciun fel de problemă cu acest deficit bugetar, că doar banii vin de la companiile private, care muncesc. Firmele private muncesc aproape jumătate din an ca să plătească taxele și impozitele la stat, adică să finanteze cheltuielile fără număr pe care le face statul, prin toate institutiile.
 Așa cum arată structura bugetului, adică a cheltuielilor publice, nu se poate face nicio corectie pașnică și de aceea este nevoie, cinic vorbind, să vină o criză peste toti, ca să se corecteze deficitele. Așa s-a intâmplat în 2009 și 2010, sper că vă mai amintiti când Băsescu a tăiat salariile în sectorul bugetar cu 25% peste noapte și a majorat TVA-ul de la 20% la 24%.  Coalitia actuală de guvernare, formată din PSD și PNL, nu are nici cea mai mică intentie de a reduce cheltuielile bugetare și de a restructura administratia publică, că doar nu vor să se restructureze ei pe ei. De partea cealaltă, sectorul privat nu vrea să plătească taxe și impozite mai mari.
La un moment dat va veni și criza deficitului bugetar, când creditorii nu ne vor mai împrumuta așa de ușor.  Dar până atunci să ne bucurăm de vremea frumoasă. 

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ