Anul trecut, consumul, principalul motor al economie, a crescut cu numai 1,9%, cea mai slabă creștere a consumului din ultimii 10 ani, conform unei analize făcută de ZF. În 2022, anul care ne-a adus războiul din Ucraina, explozia prețurilor la energie, creșterea dobânzilor și o inflație de 16%, creșterea consumului a fost de 4,4%. Interesant este că această creștere a consumului de anul trecut, de numai 1,9%, a venit chiar dacă creșterea prețurilor, măsurată prin inflație, a fost de 6,6%, față de 16% în 2022, iar salariile au crescut pe medie cu 15%, cu mult peste inflație, ceea ce a înseamnat că am avut o creștere reală a salariilor de aproape 8%, iar cursul valutar leu/euro a rămas stabil. Dacă oamenii au consumat mai puțin, ce s-a întâmplat cu banii pe care i-au câștigat peste inflație: o bună parte s-au dus în creșterea depozitelor bancare, o parte s-au dus în achiziția de titluri de stat pentru populație – Tezaur și Fidelis, iar o parte au făcut cunoștință cu bursa, prin achiziția de acțiuni Hidroelectrica.

Economiile populației la bănci au crescut anul trecut cu nu mai puțin de 22% în lei, ceea ce a înseamnat un plus de nu mai puțin de 40 de miliarde de lei. Bineînțeles că cea mai mare parte a creșterii este localizată în dreptul celor care au depozite mari la bancă. Soldul emisiunilor de titluri de stat Fidelis și Tezaur a depășit 20 de miliarde de lei, iar pe bursă cred că au intrat între 1 miliard și 2 miliarde de lei pe mai multe acțiuni, în frunte cu Hidroelectrica. Problema este că această scădere accelerată a creșterii consumului a avut un impact important în scăderea creșterii economice înregistrată de România anul trecut. Toată lumea critica atunci când consumul creștea cu peste 10% pe an. Nu era bine. Acum, când am avut o creștere de numai 1,9% nu a fost bine deloc.


Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ