- Marcel Boloș: Bugetul Educaţiei pentru 2024 va fi unul extrem de consistent, cu aproape 57% mai mare faţă de cel alocat pentru 2023.
- Daniela Vișoianu: Mare parte din creșterea bugetului pentru educație nu e determinată de noua lege
- Marian Staș: Mă aștept ca această presiune uriașă din partea PNRR să fie de natură a impulsiona sau a presa pe creșterea bugetului educației
„Bugetul Educaţiei pentru 2024 va fi unul extrem de consistent, cu aproape 57% mai mare faţă de cel alocat pentru acest an, având în vedere investițiile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.” Sunt cuvintele ministrului Finanțelor, Marcel Boloș.
Advertisment
„Mă aștept ca această presiune uriașă din partea PNRR, adică din partea Uniunii Europene, să fie de natură a impulsiona sau a presa pe creșterea bugetului educației, pentru că proiectele de acolo sunt foarte, foarte consistente. Vă reamintesc faptul că doar planul național de reducerea abandonului școlar are alocat aproape 1 milion de euro din PNRR. Nu va fi totul pus în fapt în anul următor, dar, în orice caz, altfel de astfel de presiuni vor fi, din punctul meu de vedere, extrem de puternice pe a crește bugetul către educație”, spune Marian Staș, expert în educație.
Daniela Vișoianu, expert în educație, spune ca mare parte din creșterea bugetului pentru educație nu e determinată de noua lege, ci de lucruri care au fost deja puse în aplicare.
Recomandări
Citește și
- Ungaria vrea România în Schengen. Alexandru Jădăneanț: Este un mesaj care are rolul de a susține și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România
- Samsung dezvăluie primul său model AI generativ. Gauss înțelege limbajul uman și generează răspunsuri
- Google lansează funcții care te vor ajuta să găsești produse reduse de Black Friday