Sunt 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, poet, prozator și eseist român, membru post-mortem al Academiei Române. A fost laureat al Premiului Herder.
Advertisment
- Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Este un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
- După tată este român din neam în neam, după mamă este rus, de neam ales. Originea pălește în fața educației sale de român, încât a scris și a susținut mereu că „patria mea este limba română”.
- A fost propus pentru premiul Nobel, alături de Max Frisch, de Jorge Borges, Leopold Sedar Senghor.
Nichita Stănescu nu a fost un poet autohtonist ori tradiționalist. Unii au înțeles chiar că el nu exprimă sufletul românilor și că se proiectează cumva direct în universalitate. Și totuși, Nichita spune undeva că, dacă ar fi să scrie un catren, s-ar gândi la o țâpuritură din Maramureș – cea mai scurtă poezie a românilor, poezie „care începe cu un chiot și se sfârșește cu o beșteleală, dar e foarte frumos că e așa”. Poezia lui Nichita, în toate volumele publicate, închinate sensului iubirii, sentimentelor umane adânci, timpului, obiectelor cosmice, oului și sferei, necuvintelor, dulcelui stil clasic, măreției frigului, operelor imperfecte, aduce un elogiu discret acestui pământ și acestui popor.