Conform datelor Eurostat analizate de Ziarul Financiar, românii lucrează în medie cel mai puțin din Uniunea Europeană, numai 31,5 ani. Media de muncă, într-o viață de om, la nivelul Uniunii Europene, este de 36,5 ani, conform datelor din 2022. În țările nordice se lucrează cel mai mult. Spre exemplu, în Olanda avem 42,6 ani, în Danemarca avem 41 de ani, în Estonia avem 40,3 ani, iar în Finlanda avem 39,9 ani. În Germania, cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, se lucrează în medie 39,4 ani, iar în Franța, a doua economie a Europei, avem numai 36,6 ani.

Burghezia franceză încă rezistă. La capătul clasamentului, bulgarii lucrează 33,6 ani, italienii 32,2 ani, iar în final vin românii, adică noi, cu numai 31,5 ani. Putem spune că noi, când ieșim la pensie, olandezii mai au încă zece ani de muncă. Noi avem niște probleme structurale majore în privința muncii. Prea mulți oameni ies la pensie prea devreme, după numai 25 de ani de muncă. Și aici vorbim de sistemul judecătoresc, de poliție, de servicii, și cine știe câte alte profesii mai sunt ascunse în categorii speciale. Problema este că nimeni, și aici mă refer la cei din politică, pentru că ei fac legile, nu vrea să corecteze aceste anomalii: cum să ieși la pensie după numai 25 de ani de muncă, chiar și după 30 de ani de muncă?

Cu toții am vrea să atingem salariile din țările occidentale, cu toții vrem să avem infrastructura, spitalele și curățenia de acolo, dar cum să avem toate aceste lucruri dacă noi muncim cel mai puțin. Pentru a recupera decalajele economice ar trebui să muncim mai mult decât media UE, dar noi, în schimb, muncim mai puțin cu cinci ani decât media Europei. Și ne mai punem problema de ce avem salarii mai mici și pensii mai mici, cu excepția celor care ies la pensie după numai 25 de ani de muncă.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ