Pentru guvernul Ciolacu, dar în special pentru premierul Ciolacu, ultimele date macroeconomice nu sunt așa de bune și nu anunță vremuri mai bune. Creșterea economică a Românei scade, și încă accelerat, iar deficitul bugetar a sărit în aer după numai cinci luni din acest an. Guvernul se bazează pe o creștere economică de 2,8%, iar pe această dată s-a construit bugetul. Noul premier speră ca această creștere economică să depășească 3%.

În schimb, analiștii economici, pe baza ultimelor date, își revizuiesc în jos prognoza de creștere economică, noile estimări indicând un plus de 2,7% față de 3% și chiar mai mult cât era în primăvară. Până la urmă, orice creștere economică este bună având în vedere că Europa și America se îndreaptă sau sunt deja în recesiune. Dar cel mai prost stăm la bugetul de stat unde veniturile cresc prea puțin față de cum cresc cheltuielile bugetare. După cinci luni din acest an, bugetul are o creștere a veniturilor totale de 13%, în timp ce cheltulielile totale au crescut cu aproape 24%.

În aceste condiții, deficitul bugetar a ajuns la 37 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 2,3% din PIB, un deficit care poate fi corectat foarte greu având în vedere că toată lumea cere mai mulți bani de la buget. Marcel Boloș, noul ministru al Finanțelor, își face curaj să vină cu o listă prin care să se elimine facilitățile fiscale acordate de guvernele anterioare, prin care s-ar acoperi gaura bugetară. Problema este că nimeni nu vrea să renunțe la aceste facilități fiscale, fie că sunt cele din IT, din agricultură, construcții și câte mai sunt. Problema pensiilor speciale, care înseamnă peste 1 miliard de euro în bugetul total, nu poate fi rezolvată, iar ceea ce a adoptat acum Parlamentul și a promulgat președintele Iohannis este doar praf în ochi pentru public. Dacă va exista o corecție pe zona pensiilor speciale, aceasta se va întâmpla peste ani, când cei de acum nu vor mai fi la putere. Așa că premierul Ciolacu va avea o vară extrem de fierbinte, problema bugetară riscând în orice moment să dea peste cap tot echilibrul macroeconomic.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ