Spre deosebire de polonezi, care preferă să lucreze la companiile poloneze și mai puțin la companiile străine, multinaționale, la noi situația este total diferită.

Tinerii preferă să lucreze în multinaționale, apoi la stat și în companiile de stat, și apoi, dacă nu găsesc de lucru la cele două variante, acceptă un job la o companie românească. De se întâmplă acest lucru? Pentru că în multinaționale salariile sunt mai mari, înveți mai multe lucruri, ai planuri de carieră, condițiile de lucru sunt peste medie, iar în final este brandul de angajator pe care îl are multinaționala, spune Raluca Pârvu de la firma de resurse umane BPI Group.

Companiile românești dau salarii mai mari doar la top management, nu au un sistem clar de carieră, pentru că nu fac parte dintr-un grup mare, iar condițiile de muncă, cu foarte puține excepții, sunt sub cele oferite de multinaționale. Este adevărat că firmele antreprenoriale se mișcă mai repede, nu sunt atât de multe ierarhii, se iau decizii mai rapide, dar în final acest lucru nu poate să compenseze ceea ce oferă multinaționalele. Când intră într-o piață, companiile străine lucrează foarte mult la brandul lor de angajator, pentru că știu că vor avea nevoie să atragă talentele locale.  Expații vin, stau câțiva ani, dar apoi pleacă, așa că munca este dusă de angajații locali. Companiile antreprenoriale românești fiind deja pe piață nu se preocupă de dezvoltarea brandului de angajator, considerând că lumea, tinerii, știu de ele, de cine sunt, și ce fac.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

În ultimii ani, tot mai mulți angajați vor să aibă un echilibru între viața profesională și cea personală, acesta fiind al doilea criteriu luat în considerare după salariu. Așa că multinaționalele au fost primele care s-au repliat, iar de multe ori, dacă la ora șase nu închizi calculatorul, te dau ele afară.  În companiile antreprenoriale românești munca este tot timpul, pentru că este o luptă dură, contra cronometru, pentru producție, vânzare, recuperarea banilor din piață, plata salariilor, plata taxelor și impozitelor, plata creditelor la bancă și a furnizorilor. Este o luptă care nu se sfârșește niciodată.