Se împlinesc acum 100 de ani de la adoptarea Constituției României din 1923. România avea o constituție din 1866, dar aceasta nu mai era potrivită cu noile realități de după 1918. Și despre acest document numit constituție s-au emis judecăți care au devenit prejudecăți și prin care se susținea că românii au ajuns foarte târziu să aibă o constituție. De fapt, au avut o constituție la momentul potrivit, odată cu majoritatea statelor moderne europene.
Advertisment
- Constituția este legea de bază a unui stat, adoptată în mod democratic de către autoritățile legitime ale statului respectiv.
- Regulamentele Organice din 1831-1832 pentru Țara Românească și Moldova sau Diploma Leopoldină din 1691 pentru Transilvania, impuse sub străini, au avut doar valoare constituțională.
- Constituția din 1866 a fost prima adevărată, făcută după model belgian, dar adaptată realităților românești, ale unui stat devenit monarhie constituțională. La 1918, România își dublase populația și își crescuse teritoriul de mai mult de două ori, moștenind realități teritoriale, demografice, economice, culturale diverse. Prin urmare, era nevoie de o unificare și uniformizare, pe care numai constituția o putea face.
Constituția din 1823, adoptată de Parlament, a fost una democratică, a declarat România drept „stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriu inalienabil” și a mai fost numită „Constituția unificării”, fiindcă a consfințit realizarea României întregite.