• După 6 ani de Medicină au spus jurământul lui Hipocrate
  • Absolvenţii de UMF Iaşi au avut parte de curs festiv, dar părinţii nu au avut voie să participe
  • În afară de UMF Iaşi, nicio altă universitate de medicină din ţară nu a organizat un curs festiv

Pandemia i-a afectat și pe cei care termină studiile, nu doar pe cei care sunt la început de drum. După 6 ani de Medicină, absolvenții nu au avut parte de un curs festiv.

În afară de UMF Iaşi, nicio altă universitate de medicină din ţară nu a organizat un curs festiv. Ana Maria este din Suceava şi şi-a scris pe tocă un mesaj special- „totul a început cu un vis”. S-ar apuca iar de medicină, dacă ar avea de ales. Aproape 500 de viitori medici au răsuflat azi uşuraţi.

„A început cu un vis, mi-am dorit de mică şi uite că azi s-a împlinit şi sunt fericită”, spune Ana Maria.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Despre festivitatea de absolvire Eduard spune: „Este o zi în care conştientizăm faptul că urmează o viaţă dificilă, dar în acelaşi timp şi frumoasă.(…) E greu pentru că nu sunt rudele cu voi cum se întâmpla în anii trecuţi? Cu siguranţă că da, dar ne urmăresc de acasă şi sunt alături şi îi purtăm în inimă.”

Părinții nu au fost încântați de decizie. „Nu se poate să vii fără familie, familia e celula societăţii, aşa că familia trebuie să fie lângă copil”, spune un părinte.