Nu sunt pantofi, sunt Tabi!
Advertisment
Chiar dacă celebrul designer belgian, Martin Margiela, s-a retras din industria modei, spiritul său inovator este încă prezent. Aș putea spune că este chiar mai prezent ca niciodată! Temele pe care le-a explorat în calitate de creator de modă și artist, l-au făcut pe Margiela, unul dintre cei mai influenți designeri din istoria recentă a modei. Este recunoscut pentru deconstructivism, volumele supradimensionate cât și pentru celebrul model de pantofi – Tabi!
Rădăcinile lui Tabi datează din Japnoia secolului XV, perioadă în care națiunea insulară a început să importe bumbac din China. Producția în masă de ciorapi a fost activată și așa a apărut modelul de șosetă cu degete – tabi, care se purta cu sandale la ținutele tradiționale ale țării.
Uimit de etosul design-ului lui Rei Kawakubo și al lui Yohji Yamamoto, tânărul de atunci, Martin Margiela, a venit cu ideea de a proiecta o cizmă extravagantă, numită după predecesorul său japonez – tabi.
Recomandări
Apoi, în 1983, pionierii modei din Anvers, Geert Brulot și Eddy Michiels, au deschis faimosul butic, Cocodrillo. Când Martin Margiela a apărut în magazinul lor, cu un model Tabi, a fost ”match made in heaven”. Cei doi au cumpărat imediat tot stocul, și primul client a fost Ann Demeulemeester.
La început, Tabi a suferit numeroase customizări neobișnuite, de tip art&craft, survenite din lipsa bugetului. Însă, repetarea sa în colecțiile Margiela au transformat pantofii cu degete în semnătura casei de modă.
Chiar și în prezent, silueta iconică a pantofului este reiterată în sortimentul de încălțăminte din fiecare sezon. Fie că îți place sau nu, că design-ul te intrigă sau îl consideri prea ciudat, un lucru e cert, Tabi nu este pentru toată lumea!