De ce suntem mereu ocupați?
Advertisment
Dacă m-ar fi întrebat oricare dintre voi ce fac acum câțiva ani aș fi răspuns automat și invariabil: bine, ocupat. Sau: bine, am o perioadă foarte încărcată.
Nu ziceam asta pentru că eram realmente ocupat tot timpul, ci pentru că simțeam că asta se așteaptă de la mine, să fiu ocupat.
Veneau oameni la mine și îmi spuneau, „știu că ești ocupat, dar…” sau „nu vreau să deranjez, știu că ai multă treabă…”.
De fiecare dată când eram chiar atât de ocupat pe cât spuneam, mă bucuram, chiar dacă eram stresat, pentru că, în capul meu, a nu avea timp era egal cu treaba bine făcută. Dacă sunt mereu ocupat, înseamnă că îmi fac treaba.
Însă în momentele în care nu eram ocupat dar ziceam că sunt mă simțeam de două ori prost. Odată pentru că nu spuneam adevărul și a doua oară pentru nu eram ocupat, ceea ce se traducea în capul meu în lene.