Piețele financiare sunt foarte tensionate: din păcate, inflația va rămâne pe plan mondial la un nivel ridicat mult mai mult timp decât se anticipa, așa că dobânzile vor crește mai mult decât se așteptau analiștii.
Advertisment
Declarația lui Jerome Powell, șeful Băncii Centrale Americane, a trimis săptămâna trecută o undă de șoc în intreaga lume, ceea ce a dus la scăderea accentuată a piețelor bursiere.
Dacă dobânzile vor crește și mai mult în încercarea de a reduce inflația, atunci riscul ca economiile să intre în recesiune este și mai mare.
Recomandări
În aceste condiții, investitorii încearcă să se refugieze în dolari, lovind în plin în euro. De altfel, încrederea investitorilor în euro a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani. Creșterea dolarului, care este moneda de referință în tranzacțiile cu petrol și gaze, pentru importurile de mărfuri din China, India, Turcia, toate țările din America de Sud, va contribui și mai mult la creșterea prețurilor din Europa Onccidentală, zona care este cea mai lovită de explozia prețurilor la energie, creșterea inflației și războiul din Ucraina.
Creșterea dolarului nu este bună pentru economia României, care va importa mai multă inflație, pe o perioadă mai lungă de timp.
Chiar dacă suntem în pline crize, BNR a reușit să țină stabil cursul valutar leu/euro, dar din păcate nu poate ține stabil și cursul valutar leu/dolar, care este calculate în funcție de cotațiile externe. Luni BNR a stabilit un curs oficial de 4,87 lei pe euro și un curs de 4,89 lei/dolar. Cu tot ceea e se intâmplă în lume, dolarul are mai mari șanse să atingă 5 lei decât are euro.