În 2022 vom avea un record istoric: cele mai mari sume cheltuite de români pe călătorii și vacanțe în străinătate.
Advertisment
Conform datelor BNR, în primele 5 luni ale anului, românii au cheltuit 2,5 miliarde de euro, iar dacă extrapolăm la tot anul, vom ajunge la 6 miliarde de euro, sumă plătită pentru călătorii și turism extern.
Eu zic că vor fi mult mai mulți bani, la cum este sezonul de vară 2022, dacă ne uităm la plecările în afară.
Recomandări
Nu degeaba se plâng hotelierii de pe litoral sau cel puțin cei din Mamaia, că este cel mai prost sezon din ultimii 30 de ani, cu un grad de ocupare mediu în Mamaia de 50%.
Eximtur, unul dintre cei mai mari operatori, a spus pentru Ziarul Financiar că vânzările de pachete pe destinații externe au crescut cu nu mai puțin de 64%, iar numărul de chartere externe este mai mare decât în 2019, care a fost cel mai bun an.
Problema nu este că românii pleacă în concediu în străinătate, ci că foarte puțini turiști străini și vizitatori vin în România.
Dacă la 5 luni noi am cheltuit 2,5 miliarde de euro în străinătate, străinii au cheltuit la noi, în țară, numai 1,4 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,1 miliarde de euro, dublu față de 2021.
Avem prea puțini străini care vin în România și prea puțini turiști străini care vin în România. Din păcate, numai Praga, capitala Cehiei, atrage într-un an mai mulți străini decât ar atrage toată România, respectiv 13 milioane.
Cu toții credem că România este o țară de vis, unde ai ce să vizitezi, ai unde să te duci, unde ai unde să te cazezi, ai unde să mânănci, dar datele arată altceva.
Din păcate, guvernul, indiferent de numele lui și de culoarea politică, nu vrea să-și bată capul cu turismul intern, care are una dintre cele mai mari valori adăugate, și unde banii rămân în țară.