Felicitări olimpicilor români, dar ce facem cu cei jumătate de milion de copii care sunt pierduți pe drum de către învățământul nostru
Advertisment
Succesul extraordinar al elevilor noștri, al școlilor noastre, al dascălilor noștri, succes al educației, spun la unison premierul Nicolae Ciucă și ministrul Educației Sorin Câmpeanu.
Echipa de matematică a României a obținut la Oslo, în Norvegia, cea mai bună performanță din ultimii 25 de ani, locul I în Europa și locul cinci la nivel mondial.
Recomandări
Echipa de fizică a României a obținut la concursul online din Elveția primul loc în Europa și locul al doilea la nivel mondial.
Aceste performanțe sunt extraordinare, iar marile universități americane probabil că i-au recrutat deja pe acești elevi pentru școlile lor.
După felicitările de rigoare, aș vrea ca premierul Ciucă și ministrul Educației să se reîntoarcă la situația generală a învățământului din România. Așa cum o arată și rezultatele, problema nu este la vârful învățământului pentru că acolo rezultatele sunt extraordinare, ci problemele sunt la bază, la învățământul primar, preuniversitar, la învățământul din zona ruală și din urbanul mic.
Conform unei analize a Ziarului Financiar, dintr-un milion de copii care au intrat în școală în perioada 2006-2010, doar jumătate dintre ei, mai precis 450.000 de copii, au ajuns în clasa a 12-a și au promovat BAC-ul. În 2022, doar 91.000 de elevi au luat bacalaureatul din 200.000 care au pornit în clasa I. Un dezastru. Mai mult de jumătate din copii sunt pe nicăieri.
Sunt foarte bune performanțele elevilor români de la olimpiadele internaționale, dar ce facem cu cei jumătate de milion de copii care se pierd pe drum. Nu cred că toți s-au dus către școlile profesionale sau către învățământul dual. O parte dintre ei au plecat afară, însă o parte îi găsim în fiecare zi la păcănele.
Iohannis, Câmpeanu și Ciucă mai bine s-ar apleca asupra acestei probleme, și mai ales asupra dascălilor care nu sunt în top. Conform ultimelor rezultate la examenele de titularizare din acest an, peste 20% dintre profesori au luat sub nota 5. Adică sunt mai slabi decât elevii.
Pe baza acestor rezultate, învățământul este cosiderat slab, profesorii sunt văzuți prost în societate, salariile sunt mici, așa că toată lumea fuge de învățământ, iar rezultatele se văd. În învățământul rural problelmele sunt cele mai mari.
Pentru că nu au avut parte de educație, de profesori buni, de cineva care să aibă grijă de ei, de cineva care să-i apere atunci când erau mici, toți acești copii, care nu sunt pe nicăieri, se vor ridica peste ani împotriva sistemului, împotriva multinaționalelor, împotriva băncilor, împotriva capitalismului și democrației.