Toată lumea întreabă despre criză, când va veni. Noi suntem deja în criză, dar încă nu se simte pentru că trăim din ce am acumulat în ultimii doi ani de COVID, când am stat acasă și nu prea am cheltuit. Dar acum, din cauza exploziei inflației, a războiului de Ucraina, care a rupt echilibrul global, și a creșterii accelerate a dobânzilor, țările occidentale se îndreaptă către o recesiune. Nu poți evita o scădere economică atâta timp cât inflația e la 10% în Europa și America, iar dobânzile cresc.

Băncile centrale nu mai pot să printeze bani, așa că principalul instrument de apărare a cam dispărut.
La noi, această recesiune va ajunge în T1 și T2 de anul viitor, având în vedere că noi avem un decalaj de 6-9 luni față de economiile occidentale. Noi trăim din creșterea economică din T1 din acest an, de peste 6%, dar nici trimestrul al doilea nu a fost așa rău.

Băncile din România au avut câteva luni bune de creditare, ceea ce susține economia. În a doua parte a anului se va instala prudența, mai ales că dobânzile încep să frigă.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Speranța analiștilor și a bancherilor este că această scădere economică va fi mult mai redusă decât așteptările, ceea ce ar permite și o revenire mai rapidă a businessului, așa cum s-a întâmplat în primul an de Covid.

Ceea ce nimeni nu știe este ce se va întâmpla spre finalul toamnei și în iarnă, atunci când cuvântul de ordine va fi asigurarea resurselor energetice, în special de gaze, pentru a traversa perioada. Europa nu are de unde să facă rost de gaze dacă rușii închid conducta cu totul. În acel moment, prioritatea este asigurare gazelor către populație, ceea ce va însemna o reducere a fluxurilor către companii, către industrie, deci către economie.

Faptul că noi avem gaze ne ajută, dar nu ne ferește de probleme. Economia României depinde în proporție de 80% de Europa, de Germania, de Franța, de Italia, de Spania.
Dar până vom vedea cum va fi la toamnă și la iarnă, dacă Guvernul nu ia banii din PNRR nu vom avea finanțare pentru bugetul de stat și nici pentru economie.