Premierul Florin Cîțu este revoltat de directorii companiilor de stat care, în loc să facă investiții, își dau bonusuri nemeritate, plus că se duc în excursii sau în team buildinguri.

Și pentru acest lucru, dar și pentru altele, premierul spune public că este nevoie de reforma companiilor de stat.

Probabil că premierul știe mai bine care sunt bonusurile primate de directorii marilor companii de stat, cele mai multe fiind din energie.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Problema este că sub ochii lui de premier, statul, prin acționarii direcți, fie Ministrul Energiei, fie Ministerul Economiei, fie Secretariatul General al Guvernului, a secretizat salariile directorilor din companiile de stat, deci și bonusurile primite. Cu această secretizare, oficial nimeni nu știe cât câștigă directorii companiilor de stat, mulți dintre ei aduși pe filieră politică, nu se știe nici cât câștigă membrii boardurilor acestor companii de stat.

Salariile directorilor se stabilesc și se aprobă de către aceste boarduri.

Atenție, membrii boardurilor sunt numiți și aleși de către acționari, adică de stat, de cele mai multe ori pe filieră politică. Mulți dintre ei nu au nicio experiență în domeniul companiilor unde devin administratori.

Deci premierul Florin Cîțu ar trebui să fie în primul rând revoltat pe el pentru că, sub mandatul și protecția lui, acționarii, adică miniștrii, stabilesc salariile și bonusurile plus criteriile de performanță.

Și noi am vrea să știm care sunt salariile directorilor companiilor de stat și bonusurile primite, ca să facem o comparație cu performanța acestor companii, unde premierul cere restructurare și reformă.