• Cristina Migiu a luat nota 6 la matematică, iar după contestaţie a primit nota 10
  • După notele obţinute în urma contestaţiei, media generală la Evaluarea Naţională i-a crescut cu 2 puncte
  • În toată ţara, zeci de copii au luat note cu câteva puncte mai mari la Evaluarea Naţională, după contestaţii

Te-ai gândit vreodată că destinul copilului tău este trasat din vârful pixului unui dascăl? Cristina, o elevă din comuna Bîlteni, judeţul Gorj, a simţit asta pe pielea ei, după ce a văzut notele la Evaluarea Naţională. Se aştepta să ia peste 9.50 la fiecare probă şi îşi făcuse planuri că merge la unul dintre cele mai căutate licee din Târgu Jiu. Vrea să fie pompier şi se pregăteşte de mică pentru asta. A fost şocată când a văzut nota şase la matematică. Deşi a trecut prin clipe de coşmar, Cristina n-a abandonat. A făcut contestaţie şi a fost surprinsă când a primit cu patru puncte mai mult. Şi media generală i-a crescut de la 7,90 la 9,90.

Robert, unul dintre colegii Cristinei, a primit, după contestaţie, cu cinci puncte şi jumătate mai mult. Astfel, de la nota 2,89 a ajuns la aproape 8. Astfel de cazuri sunt în toată ţara.

“Rezultatul iniţial până la rezultatul final… au fost foarte grele zilele acelea, deoarece era un stres continuu. Mai ales că exista şi ideea…, nimeni nu-mi zicea că sigur îmi pun. Putea exista ideea şi că îmi scad şi puteam să ajung cu o medie şi mai mică. Am aşteptat şi, sâmbătă, când a venit rezultatul, am văzut că e zece şi am fost prea mulţumită”, a spus Cristina.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ