• Un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în Bucureşti, s-au înscris la Evaluarea Naţioanală, care începe, luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
  • Proba la Limba şi literatura română începe la ora 09:00, iar timpul de rezolvare a subiectelor este de două ore.
  • Mai jos aveți subiectele la Limba şi literatura română, la scurt timp după începerea susţinerii probei.

UPDATE 10:58 ISMB: Niciun elev nu a fost respins la proba de luni a Evaluării Naționale din cauza temperaturii.

Niciun elev din Capitală nu a fost respins la proba de luni de la Evaluarea Națională din cauza faptului că temperatura corporală ar fi depășit 37.3 grade, spune reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

UPDATE 10:48 Examenul s-a desfășurat în condiții normale, niciun elev cu temperatura peste 37,3.

UPDATE 10:00  Subiectele de la Limba şi literatura română pe care le-au avut de rezolvat în această dimineaţă candidaţii la Evaluarea naţională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuţi.

La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerinţe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.

La Subiectul I B, absolvenţii de gimnaziu au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenenţa la genul epic a textului avut la primul punct.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

La Subiectul II B, candidaţii au avut de redactat o naraţiune de 15-300 de cuvinte în care să prezinte oîntâmplare petrecută în timpul unei activităţi preferate. 

UPDATE 08:15  Elevii trec prin triaj: trec printr-un tunel dezinfectant, li se ia temperatura şi li se dă masca de protecţie. Părinţii îi aşteaptă emoţionaţi afară. Examenul începe la ora 8:30.

Examenul de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională 2020 începe luni, la ora 9:00, iar absolvenţii de clasa a VIII-a au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele primite.

Elevii au acces în unitatea şcolară până la ora 8:30,  cu asigurarea respectării distanţei minime de doi metri între fiecare două persoane, anunţă Ministerul Educaţiei. Fiecare persoană care intră în şcoală va primi câte o mască la sosire şi câte o mască la plecare. La intrarea în şcoală, fiecare persoană trebuie îşi dezinfecteze mâinile. 

Evaluare Naţională 2020. Calendarul examenelor pentru elevii de clasa a VIII-a

  • 2-5 iunie 2020 – Înscrierea la Evaluarea Naţională 2020
  • 15 iunie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura română
  • 17 iunie 2020 – Probă scrisă: Matematică
  • 18 iunie 2020 – Probă scrisă: Limba şi literatura maternă
  • 22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)
  • 22 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor (între orele 16:00-19:00)
  • 23 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor (între orele 8:00-12:00)
  • 23-26 iunie 2020 -Soluţionarea contestaţiilor
  • 27 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor finale

Evaluare Naţională 2020. Calendarul sesiunii speciale pentru elevii de clasa a VIII-a

Este primul an în care e prevăzută o a doua sesiune a examenului de Evaluare Naţională, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele scrise din motive medicale. Sesiunea specială va începe din data de 29 iunie.