• Israelul a închis 15 şcoli la o lună de la redeschiderea lor, din cauza unor focare de infecţie
  • Profesorul Rafila spune că Israelul are măsuri de control al infecţiei foarte bine pus la punct
  • Profesorul Rafila: „În toamnă trebuie să fim pregătiţi să nu apară incidente ca în Israel”

Autorităţile din Israel au decis ieri să închidă 15 şcoli în urma unui nou val de îmbolnăviri. Asta după ce în urmă cu o lună – pentru că numărul celor care se recuperează după boală l-a depăşit pe cel al celor infectaţi – au luat hotărârea să repornească economia şi, odată cu ea, şi şcolile.

Profesorul Rafila spune că autorităţile de la noi au procedat corect când au decis să menţină şcolile închise, şi că, astfel de situaţii precum cea din Israel pot fi ţinute sub control dacă se respectă strict anumite reguli.

„Este o măsură raţională să închizi şcolile, dar nu putem să continuăm aşa la nesfârşit. Sunt două elemente care trebuie luate în considerare. Să le închizi atunci când e momentul potrivit, să nici nu întârzii, dar să nici nu grăbeşti închiderea şcolilor. De exemplu, dacă nu există niciun fel de transmitere comunitară.

Recomandări

ALEPH 4 YOU!
MULTĂ MATE, PUȚIN KNOWLEDGE
Shopping
ANGELO IA NOTĂ MAXIMĂ
FARFURIA PERFECTĂ

Și al doilea element este pregătirea şcolilor pentru deschiderea anului şcolar, încât chiar dacă în luna septembrie o să avem valori mici de transmisibilitate ale bolii, să fim pregătiţi ca să nu apară incidente asemănătoare cu cele din Israel, să punem mai puţini elevi în clasă, să decalăm programele, să introdcem măsuri igienice stricte, astfel încât să avem lucrurile cât de cât sub control în sezonul rece” spune Profesorul Rafila Alexandru.

„Opinia mea este că autorităţile vor lua decizia să închidă şcolile acolo unde apar astfel de probleme. Nu ar trebui să existe o măsură generală pentru că dacă infecţia va fi ţinută sub control la nivel național, atunci măsurile trebuie să fie delimitarea transmiterii, închiderea focarelor.

Israelul are un set de măsuri foarte bine puse la punct în ceea ce priveşte controlul infecţiei, au introdus un soi de algoritm care permite ca unii cetăţeni veniţi din alte ţări să intre în Israel fără măsuri de izolare, de carantinare. Aceste măsuri se referă la o rată limitată de transmitere în ţara din care provin acele persoane, se referă la capacitatea de diagnostic din ţara de provenienţă a celor care vor să călătorească în Israel, şi, în plus cota de persoane care este posibil să intre în Israel este raportată la numărul total al celor care au călătorit anul trecut, deci au nişte măsuri care să limiteze practic apariţia de noi cazuri”, explică Profesorul Alexandru Rafila